Radio Crisami

Un radio pentru prieteni !

STIRI Post New Entry

Accident mortal in Fratautii Vechi

Posted by Administrator on May 8, 2016 at 5:35 AM

Ieri, 7 mai 2016, la orele 14:15 a avut loc un accident cu victime umane pe raza comunei Frătăuții Vechi, precizează un comunicat ISU. În urma unei sesizării privind acest accident, militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit cu modulul SMURD la fața locului. De asemenea, aceștia au fost sprijiniți de o autosanitară a SAJ Rădăuți.



Conform comunicatului ISU Suceava, la fața locului a fost găsită o singură autoutilitară răsturnată în afara carosabilului. Se pare că autovehicul era de proveniență străină, cu volanul pe partea dreaptă. De asemenea, echipajele au constatat că există două victime, un tânăr de 17 ani cu răni ușoare care reușise să iasă din autoutilitară și o victimă în vârstă de 38 de ani care a rămas încarcerată.

Militarii de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți și personalul de pe ambulanța SAJ au luat măsurile specifice de siguranță în cazul producerii accidentelor. Astfel, militarii au deconectat bornele cu bateria de acumulatori și au verificat dacă există scurgeri de substanțe inflamabile. Apoi aceștia s-au ocupat cu descarcerarea victimei, iar echipajul de pe ambulanța SAJ a oferit îngrijiri medicale tânărului de 17 ani. Ulterior, acesta a refuzat să fie transportat la spitalul din municipiul Rădăuți.

Bărbatului de 38 de ani, care a rămas mai mult timp încarcerat, i-au fost făcute procedurile standard de resuscitare. Din păcate, acesta avea leziuni foarte grave, incompatibile cu viața, astfel că a fost constatat decesul său.

Conform unui comunicat IPJ bărbatul de 38 de ani conducea cu viteză și a fost surprins de apariția unei turme de oi pe carosabil. În încercarea de a le evita a pierdut controlul autoutilitarei și s-a răsturnat în șanț. Din cercetările poliției a rezultat că turma de oi este a unui rădăuțean și că îngrijitorul ei este un bărbat de 34 de ani din județul Timiș.

sursa: Obiectiv de Radauti

Categories: Stiri

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

You must be a member to comment on this page. Sign In or Register

0 Comments